cărbune

CĂRBÚNE, cărbuni, s. m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogățirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice și folosită drept combustibil și ca materie primă în industria chimică și în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă și cu mare capacitate de reținere prin adsorbție a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obținut prin calcinarea oaselor animale și folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, ușor și sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ◊ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obținut dintr-un lemn de esență foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei și care se manifestă prin apariția în mușchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus și flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuță (1). – Lat. carbo, -onis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *