pomăzui

POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist ... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *