Categories
Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali pub-1987

ademană

ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v.
Etimologie: magh. adomány.
Cf. aslam, mîzdă, ujurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *