Categories
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

chior

chiór interj. – Imită mai multe zgomote, cum sînt chiorăiala sau strigătul curcanului. – Var. ghior. Creație spontană, cf. bîr, mîr, mor, hor, hîr.Der. chiorăi (var. ghiorăi, chiorcă(n)i, chercă(n)i, cherăi, Trans., corăi,) vb. (despre curcani, a croncăni; despre mațe, a chiorăi); chirăi (var. cherăi, chirlăi), vb. (despre găini, a cotcodăci; despre greieri, a cînta; a țipa, a striga); cherlăi, vb. (rar, a lătra), cuvînt care ne apare numai la Brătescu-Voinești și care indică o contaminare cu chelălăi; chiorăială (var. ghiorăială, chiorăit, chiorăitură, ghiorăitură), s. f. (zgomot produs de intestine); chiric, s. m. (Trans., greiere; copil), ultimul sens explicabil prin ideea de „care țipă mult”; ghiorlan, s. m. (șobolan; golan), cu același semantism ca termenul anterior, cf. Philippide, Principii, 150 și Spitzer, Dacor., IV, 652-4 (după ipoteza greșită a lui Lacea, Dacor., III, 751, din săs. Jórlänk „oaie de un an”); închiorcoșa, vb. refl. (a-și roti coada curcanul; a privi cu dispreț, a se înfuria), cuvînt care pare a se explica printr-un joc foarte frecvent între băieți, care constă în a imita cuvîntul chior în jurul unui curcan, pentru a-l stîrni și a-l obliga să-și rotească îndată coada (după DAR și Candrea, origine necunoscută; Scriban îl pune în legătură cu mag. körleni „a învîrti”). Pentru var. ghiorhăi, cf. Iordan, BF, VII, 280.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *