pune

púne (pún, pús), vb.1. A așeza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregăti. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la... – 9. A obliga, a forța. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuința. – 12. A îmbrăca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se așeza. – 16. (Refl.) A ieși afară, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se băga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se așterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, puș, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Pușcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre „a depune ouă”, sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, puiponis, a influențat-o pe prima, eu pun, care se pronunță adesea eu pui; la fel să pun, să pui; gerunziul punînd și puind, cu suf. de agent punător și puitor. La fel se pot conjuga și derivatele lui (apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca și veni și ține. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s. m. (persoană care pune ceva; lucrător care alimentează presa de imprimat); puitoare, s. f. (lucrătoare care alimentează presa de imprimat); puitură, s. f. (semănat; cusătură de ie); pus, s. n. (acțiunea de a pune); pusătură, s. f. (înv., așezare, poziție; boală rezultată din vrăji; farmece); pusoare, s. f. (situație; poziție; viță-de-vie sădită recent; Trans., așteptare, pîndă, post de vînătoare). Cf. apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *