babă

BÁBĂ, babe, s. f. I. Femeie bătrână. Satul (sau casa) arde și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri neînsemnate când în jurul lui se petrec evenimente importante. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent când se spune ceva și cere să i se repete cele spuse. A trecut baba cu colacii, se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. ♦ (Fam., în glumă) Soție. ♦ Femeie bătrână de la țară care pretinde că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji. ♦ (În nume de jocuri de copii) (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără „puii” împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijin folosită la poduri, la mori de apă sau ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; (la moara de vânt) babalâc (2). 2. Copcă în formă de toartă în care se prinde alta în formă de cârlig. 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede. – Slav (v. sl. baba).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *