liep

LIEPᾹJA [liepəiə], oraș în partea de V a Letoniei, port la M. Baltică; 98,5 mii loc. (1996). Nod feroviar. Metalurgie; constr. de mașini grele, constr. și reparații navale, prelucr. lemnului, lacuri și vopsele; fabrici textile, de zahăr, de conserve și de încălțăminte. Pescuit. Exportă lemn și produse agricole. Teatre. Muzeu de istorie. Bisericile Sf. Ana (sec. 17) și Sf. Treime (sec. 18). Stațiune balneoclimaterică. Fundat în 1253. Sediul unei fortărețe construite de cavalerii teutoni (1263). Oraș din 1625, a intrat sub stăpânirea Rusiei în 1795.

liège

LIÈGE [lië:ʒ] (LUIK), oraș în E Belgiei, situat pe stg. fl. Meuse, în zona de confl. cu râul Ourthe, la capătul canalului Albert, care face legătura cu orașul Antwerpen; 190,5 mii loc. (1996). Nod feroviar și rutier. Port fluvial. Centru carbonifer. Ind. siderurgică (oțel), constr. de mașini (automobile, biciclete), chimică, electrotehnică, mat. de constr., textilă, sticlăriei și alim. Universitate (1817). Observator astronomic. Muzee de arheologie, de artă, de științele naturii ș.a. Monumente: Catedrala Saint-Paul (1232-1289), în stil gotic, cu unele refaceri renascentiste ulterioare; bisericile Saint-Denis (1011, reconstruită în stil gotic în sec. 15), Saint-Barthélemy (sec. 11-12), Saint-Jacques (sec. 11, reconstruită în anii 1513-1538), Sainte-Croix (sec. 13-15), Palatul Justiției (1526-1540, reconstruit în 1737), Palatul episcopal (1737), casa Curtius (1600-1606), în stil renascentist (azi Muzeu de arheologie); Primăria (1714-1718); Sala Congreselor (1962). Potrivit tradiției, a fost fundat, în sec. 7, de Sf. Lambert. Prima mențiune documentară la 721. Sediul episcopatului, a primit statut de oraș (1185), afirmându-se ca un prosper centru economic și cultural. Din 1408, a intrat în stăpânirea ducatului Burgundiei. Anexat de Franța (1792-1793; 1795-1815); a intrat în componența Belgiei (1830).

liebmann

LIEBMANN [lí:pman], Otto (1840-1912), filozof german. Unul dintre inițiatorii mișcării neokantiene dând primul impuls în această direcție prin lucrarea „Kant și epigonii” care se încheie cu celebra formulă „înapoi la Kant”. Filozofia sa este o reconstrucție pe bazele criticismului kantian ca ontologie concepută teleologic și cu ajutorul modelului obiectelor matematice. Alte lucrări: „Contribuții la analiza realității”, „Culminația teoriilor”, „Gânduri și fapte”.