acolisi

ACOLISI vb. (Mold.) A se ține, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, așa numai într-o pizmă va vrea să-l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce să acoliseaște Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, să nu te mai acolisăști de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII.
Etimologie: ngr. ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”).
Vezi și acolisitură.

aci

ACI s. m. (Ban.) Tîmplar. Faber lignarius. Acs. Ats. LEX. MARS., 224.
Etimologie: magh. ács.
Cf. astaloș, teslar.

acera

ACERA vb. (Ban.) A aștepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326.
Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”.
Vezi și acerat.