aguridă

agurídă f., pl. inuz. [!] de, ca stafide, orĭ zĭ, ca cărămizĭ (mgr. și ngr. agurída, d. águros, crud; bg. agorída). Poamă crudă, strugurĭ cruzĭ. Prov. Părințiĭ mănîncă aguridă, și copiilor li se strepezesc dințiĭ, păcatele părinților cad asupra copiilor. S' a făcut agurida miere, s' a potolit cearta, s' aŭ împăcat dușmaniĭ.

aguridă

agurídă (-ízi), s. f. – Strugure înainte de coacere. – Mr. aguridă, megl. guridă. Mgr. ἀγουρίδα de la ἄγουρος „verde” (gr. ἄωρος), cf. alb. aguridhe, bg. agurida (Miklosich, Fremdw., 73). În Banat circulă agur, s. m. „vie sălbatică”, ce pare a reprezenta mgr. ἄωρος menționat. – Der. agurijoară, s. f. (plantă, portulacă); agurizar, s. m. (vie sălbatică).