Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

a prinde

aprínd, apríns, a aprínde v. tr. (lat. apprehéndere, pop. appréndere; it. appréndere, pv. aprendre, fr. apprendre, sp. pg. aprender. V. prind). Daŭ foc: a aprinde lampa. Fig. Înflăcărez. V. refl. S' a aprins casa. Fig. A te aprinde în discusiune [!].

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a prinde

a prinde (pe cineva) la înghesuială expr. a încolți (pe cineva); a aborda (pe cineva) fără a-i da posibilitatea să se eschiveze.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a prinde

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc.

Categorii
Dicționarul limbii române moderne pub-1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)

a prinde

APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face să ardă focul; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-și aprinde paie-n cap = a-și atrage o neplăcere, a se băga singur într-o încurcătură. ♦ Refl. A începe să ardă, a lua foc. ◊ Expr. A i se aprinde (cuiva) călcâiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). 2. Tranz. (Înv.) A face să ia foc o armă. ♦ Refl. (Despre arme de foc) A se descărca. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlănțui; a se produce. Răscoala... s-a aprins iar (SADOVEANU). 4. Tranz. A face să lumineze un corp sau un aparat. A aprins lumini în odaie (CARAGIALE). ♦ Refl. A începe să lumineze; a lumina, a străluci. 5. Refl. Fig. A se înflăcăra, a se pasiona; a-și ieși din fire. ♦ A se înroși la față (în urma unei emoții). 6. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A se încinge, a se strica (în urma unui început de fermentație). – Lat. appre[he]ndere.

Categorii
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

a prinde

aprínde (aprínd, apríns), vb.1. A arde, a se propaga focul. – 2. A da foc. – 3. A face lumină. – 4. A se înflăcăra, a se roși la față. – 5. A încinge, a ațîța. – 6. A se înflăcăra, a se pasiona, a se însufleți. – 7. A face febră. – Mr. aprindu, megl. prind, istr. aprindu. Lat. apprĕndĕre, de la apprĕnhĕndĕre (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 100; Candrea-Dens., 1448; REW 554; DAR), de unde provin, cu sensuri diferite, și it. apprendere, prov. aprendre, fr. apprendre, sp., port. aprender. Totuși, sensul rom. este deja romanic, cf. fr. prendre cu funcție intranzitivă (le feu a pris), it. il fuoco é appreso, sp. prender. Trăsături ale sensului romanic al lui apprendere (a aprinde) sînt atestate la Grégoire de Tours (cf. Densusianu, HLr., 186), în v. fr. apprendre și în it. apprendersi d’amore (paralel cu fr. s’éprendre). Der. aprinjor, s. n. (Trans., chibrit); aprinjoară, s. f. (Trans., chibrit); aprinsură, s. f. (Trans., inflamație); aprinzăcios, adj. (inflamabil); aprinzătoare, s. f. (brichetă; sul de hîrtie aprins cu care se fac glume proaste în cazărmi și licee, punîndu-l între degetele celor care dorm); aprinzător, adj. (inflamabil).