avangardă

AVANGÁRDĂ, avangărzi, s. f. (Adesea fig.) Grup sau detașament de ostași care merge în fruntea unei trupe în mișcare, deschizându-i drumul. ◊ Loc. adj. De avangardă = care merge în frunte, care conduce. ◊ Loc. adv. În avangarda... = în fruntea... ♦ (Adjectival, în expr.) Detașamentul de avangardă al clasei muncitoare = partidul marxist-leninist. – Fr. avant-garde.

avangardă

AVANGÁRDĂ s. f. 1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia. 2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)

avangardă

AVANGÁRDĂ s.f. 1. Detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a o asigura împotriva unui atac prin surprindere. ♦ (Fig.) Grup care se află în frunte. ◊ De avangardă = care merge în frunte, care conduce; în avangardă = în frunte. 2. Avangardism. ◊ Curent de avangardă = curent cultural cu tendințe avangardiste. [Pl. -gărzi, -garde. / < fr. avant-garde, cf. rus. avangard].

avangardă

AVANGÁRDĂ, avangărzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militară care se deplasează în fața forțelor principale ca element de siguranță. ◊ Loc. adj. De avangardă = a) care merge în frunte, care conduce; b) care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate (în literatură și artă). ♦ Mișcare literară, artistică etc. care joacă (prin noutățile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.