bernardín, -ă adj. și s. Din irdinu sfîntului Bernard (care a reformat ordinu sfîntului Benedict) saŭ de la muntele sfîntului Bernard (Elveția) saŭ originar de acolo: călugăr bernardin; cîne bernardin (de talie foarte mare și deprins să umble pin zăpadă ca să descopere călătoriĭ rătăcițĭ orĭ ostenițĭ).
bernardin
bernardin
BERNARDÍN, bernardini, s. m. Câine mare de culoare albă cu pete roșcate, cu părul lung și ondulat, originar din Elveția și dresat pentru descoperirea călătorilor rătăciți iarna în munți. – Fr. bernardin.
bernardindesaintpierre
BERNARDIN DE SAINT-PIERRE [bernardẽ de sẽ pier], Jacques-Henri (1737-1814), scriitor francez. Precursor al romantismului. Discipol al lui J.-J. Rousseau, a contribuit la dezvoltarea gustului pentru natură și exotism („Studiile naturii”). Capodopera sa este romanul idilic „Paul și Virginia”.
bernardin
BERNARDÍN2, -Ă s. m. f. călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor. (< fr. bernardin)
bernardin
BERNARDÍN1 s. m. câine de talie mare, viguros și musculos, alb cu pete roșii, dresat special pentru salvarea drumeților rătăciți în munți; saint-bernard. (< germ. Bernhardiner)
bernardin
BERNARDÍN s.m. Câine mare, de culoare albă cu pete roșii, originar din Alpii elvețieni, folosit mai ales pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. [< germ. Bernhardiner].