boŭ

boŭ m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet. Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost. Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca. Boul lui Dumnezeŭ, buburuză. A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ. A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă. A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place. De-a bou (rar), în brînci, în patru labe: a cădea de-a bou. V. taur, vacă, vițel.

bou

BOU, boi, s. m. 1. (Adesea fig.) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune, a cărui carne e folosită ca aliment (Bos taurus).Expr. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva de care nu s-a prins învățătura sau care s-a întors tot nelămurit de undeva. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da (cuiva) pace. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). 2. Compuse: bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-sur = bour; bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) = gândac mare de apă, de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bobus (= bos, bovis).