Categories
Dicționaru limbii românești pub-1939

calciŭ

cálciŭ n. (d. lat. calx, cálcis, var). Chim. Un metal alb galbiŭ [!] bivalent care se obține descompunînd calcea cu pila luĭ Volta. A fost izolat de Davy la 1808.

Categories
Dicționarul limbii române moderne pub-1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)

calciu

CÁLCIU s. n. 1. Element chimic, metalic, alb-argintiu, foarte răspândit în natură sub formă de săruri. 2. Săruri ale calciului (1) întrebuințate ca medicament în anumite manifestări de decalcifiere a organismului. – Fr. calcium.

Categories
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a zugrăvi în calciu smuls

a zugrăvi în calciu smuls expr. (intl.) a sparge o casă.

Categories
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

tefacuncalciu

te fac un calciu? expr. (glum.) 1. ți-e rău? 2. ești singură? 3. pot să-ți ofer ceva de băut?

Categories
Dicționar enciclopedic pub-1993-2009

calciu

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pămîntoase. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (calcar, gips etc.). Se prepară prin electroliza unui amestec de clorură de calciu anhidră și fluorură de calciu. În combinații funcționează în starea de valență. 2. Face parte din compoziția organismului animal, avînd un rol plastic în formarea țesutului osos. Compușii săi au multiple utilizări în construcție, în industrie etc. și în terapeutică (pentru recalcificare, ca antialergic și sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy și J.J. Berzelius.