calendar

calendár n., pl. e (lat. calendarium, d. calendae, calende. V. colindă și coleadnic. Tablou zilelor anuluĭ. Fig. A face cuĭva capu calendar, a-l incomoda foarte mult, a-l ameți. – Calendaru roman își datorește originea luĭ Romul, care compuse un an de 300 de zile împărțit în 10 lunĭ (V. calende). Numa, succesoru luĭ, le adăugă pe cele-lalte doŭă. La 46 în ainte [!] de Hristos, Ĭuliŭ Cezar l-a reformat ca să-l pună în raport cu cursu soareluĭ, și s´a numit atuncĭ calendaru ĭulian. O zi complementară saŭ bisextilă fu intercalată la fiecare patru anĭ, dar acest an era prea scurt și rămînea în urmă cu 7 zile la 900 de anĭ, în cît [!], la 1582, echinocțiu de primăvară era înapoĭ cu zece zile. Papa Grigore XIII dădu ordin ca 5 Octobre al acestuĭ an să fie 15 Octobre și suprimă zilele bisextile seculare, afară de una la patru anĭ. Acest calendar numit gregorian, a fost adoptat de toțĭ catoliciĭ și protestanțiĭ, ĭar la 1 April 1919 și de România (de biserica românească la 1 Oct. 1924). Vechĭu calendar ortodox era, la 1900, cu treĭ-spre-zece zile în urmă. Și calendaru gregorian are o eroare, dar numaĭ de o zi la 4000 de anĭ. – Calendaru republican francez, stabilit de Convențiunea națională la 24 Novembre 1793, fixase începutu anuluĭ la echinocțiu de toamnă (22 sept.) și avea 12 lunĭ de 30 de zile, plus 5 zile complementare, care trebuĭaŭ să fie consacrate celebrăriĭ sărbătorilor republicane. Numele lunilor eraŭ: p. toamnă, vendémaire (lat. vindémia, culesu viilor), brumaire (d. brumă) și frimaire (fr. frimas, poleĭ); p. ĭarnă: nivóse (lat. nix, nĭvís, zăpadă), pluviôse (lat. plúvia, ploaĭe) și ventôse (lat. ventus, vînt); p. primăvară: germinal (d. germine), floréal (d. floare) și prairie, livadă); p. vară: messidor (lat. messis, seceriș), thermidor (vgr. thermós, cald) și fructidor (d. fruct). Aceste numirĭ poetice au fost inventate de convenționalu Fabre d´Eglantine. Lunile se împărțeaŭ în treĭ decade, ĭar zilele se numeaŭ: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi și decadi. – Formele cărindar saŭ călindar îs fabricațiunĭ literare. V. almanah.

calendar

CALENDÁR, calendáre, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului bazat pe fenomenele periodice ale naturii. ♦ Calendarul iulian = introdus din ordinul împăratului Iuliu Cezar (anul 46 î.Hr.). Calendarul gregorian = elaborat din ordinul papei Grigore al XIII-lea (1582), fiind cu 13 zile înaintea calendarului iulian. – Din lat. calendarium.

calendar

CALENDÁR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 2. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicație, almanah, magazin cu caracter științific-literar. [Var.: (pop.) călindár s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium).