Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

căpăstru

căpắstru n., pl. căpestre (lat. capĭstrum, d. caput, cap; it. capestro, pv. cabestre, vfr. chevestre, sp. cabestro, pg. cabresto. V. căpșun). Legătură de curele care se pune în capu caluluĭ ca să fie ținut în grajd.

Categorii
Dicționarul limbii române moderne pub-1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)

căpăstru

CĂPẮSTRU, căpestre, s. n. Frânghie sau curea formând un fel de plasă, care se pune pe capul calului, al măgarului etc. și care servește spre a lega animalul la iesle ori spre a-l duce sau a-l mâna undeva. – Lat. capistrum.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a pune căpăstru cuiva

a pune căpăstru cuiva expr. (intl.) a aresta pe cineva, a închide pe cineva.

Categorii
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

căpăstru

căpắstru (căpéstre), s. n.1. Porțiune de harnașament care se pune pe capul calului. – 2. Șuvoi de apă de la titirezul coșului de moară. – Mr. căpestru, căprestu, megl., istr. căpestru. Lat. capῑstrum (Pușcariu 272; Candrea-Dens., 243; REW 1631; DAR), cf. alb. kapistrë, it. capestro, prov., cat. cabestre, fr. chevêtre, sp. cabestro, port. cabresto.Der. căpăstra (var. încăpăstra), vb. (a duce de căpăstru, a conduce;a înconjura ogorul cu o brazdă care indică limitele acestuia; a înconjura un chenar cu un tiv de siguranță), care poate reprezenta lat. capῑstrāre (Candrea-Dens., 245; REW 1630); căpăstrui, vb. (a duce de căpăstru); căpestreală, s. f. (însăilare dublă în jurul unui petic). Din rom. provine rut. kapestra (Candrea, Elemente, 404; Berneker 485).

Categorii
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

căpăstru

CĂPẮSTRU, căpestre, s. n. Porțiune de harnașament, confecționată din frânghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al măgarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. – Lat. capistrum.