Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

căpătuĭesc

căpătuĭésc v. tr. (d. căpătîĭ, capăt). Daŭ cuĭ-va o pozițiune (de ex., îl căsătoresc, îl pun în funcțiune, îl îmbogățesc). V. refl. Ajung într´o stare fericită. V. căpuĭesc.

Categorii
Dicționarul limbii române moderne pub-1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)

căpătui

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.

Categorii
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

căpătui

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.