căpiță

căpíță (Mold. Munt. est), copiță (Olt.) f., pl. e, și copítă (Munt. vest) f., pl. e și țĭ (pol. kopica, dim. d. kopa, claĭe, stog, d. vsl. kupŭ, grămadă, vgerm. kûfe, ngerm. kaufen; bg. sîrb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopícĕa, rus. kopná; ung. kupac și [d. rom.] kapica; ngr. kopádi. V. cupesc). Mold. Grămada provizorie de fîn (înaltă cam cît omu) care la un loc cu altele formează claĭa. Munt. Stog, fîn așezat în ultima formă. Fig. Iron. Hălăcĭugă, păr mare netuns în capu cuĭva.

capiță

capíță (-țe), s. f. – Grămadă conică de fîn. – Mr. căpiță, copiță. Sl. kopica (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Pușcariu, Lr., 284; Conev 69 și 75); cf. bg. kapica, kopica, kupica, sb. kapica, ceh., pol. kopica „grămadă” și, pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer, Neugr. St., II, 33), alb. kopitsë, mag. kopicz. Schimbarea lui oa pare a fi prezentat dificultăți așa încît unii filologi au căutat explicația în limbile romanice. Cf. Pascu, I, 57, care pornește de la lat. cappa și se referă la vegl. cappa „claie”. Totuși, pare de preferat explicația prin sl.; este vorba de un der. de la sl. kupiti „a aduna”, cf. pol. kopić „a îngrămădi” și rom. cupie. Pentru fonetism, cf. gata.Der. căpiție, s. f. (grămadă de trestie).