carétă f., pl. e (ngr. karétia, d. it. carretta, de unde și rus. karéta; rut. karíta). Vechĭ. Trăsură închisă, cupeŭ. – Și carîtă (după rut.).
caretă
caretă
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Rus kareta.
caretă
CARÉTĂ s. f. trăsură închisă. (< rus. kareta)
caretă
carétă (caréte), s. f. – Trăsură, caleașcă. Rus. kareta, din it. carretta (DAR). – Der. caretaș, s. m. (vizitiu).
caretă
CARÉTĂ s.f. Trăsură elegantă, închisă; cupeu. [Pl. -te, var. carâtă s.f. / < rus. kareta].
caretă
CARÉTĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.