cățuĭe

cățúĭe (est) și cățíe (vest) f. (dim. d. cață orĭ d. ngr. katsi, alb. katsi și katsie, d. it. cazza, cățuĭe, probabil var. din caccía. V. cață și castron și cp. cu REW. 2434). Lopățică de afumat, vas în care se pune jaratic și substanțe aromatice rășinoase (tămîĭe, smirnă). – În Ml. tot -uĭe. V. cădelniță, tămîĭerniță.

cățuie

cățúie (cățúi), s. n. – Vas în care se ard mirodenii. – Var. mr. căție. Ngr. ϰατσί „făraș” (Cihac, II, 645; Bogrea, Dacor., IV, 798); cf. alb. katsi(jë), sl. kacija „foc”. La încercările lui Pușcariu de a explica acest cuvînt prin lat. (*cață din lat. cyatusgr. ϰυάθειον, Pușcariu 320, cf. it. cazzo, sp. cazo; lat. *quatium, Lat. ti, 40) a renunțat însuși autorul în DAR. Nu pare mai probabilă der. din lat. cattia (Iordan, BF, VI, 174).