Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

cimpoĭ

cimpóĭ și cĭumpóĭ n., pl. oaĭe (lat. sympóritum îld. symphónia, vgr. symphonia, sinfonie, de unde s´a făcut șimpoĭ, apoĭ cimpoĭ, ca citură din șitură ș. a.; it. zampogna, piem. čamporña. D. rom. vine ung. csimpolya). Un instrument muzical compus dintr´un burduf cu niște fluĭere. V. gaĭbă, dîrloĭ, bîzoĭ, carabă, piscoaĭe.

Categorii
Dicționar enciclopedic pub-1993-2009

cimpoi

CIMPOI, Mihai (n. 1942, Larga, Basarabia), critic și istoric literar român. Studii și analize critice consacrate literaturii clasice și contemporane („Alte disocieri”, „Cicatricea lui Ulise”), un original eseu despre poetica lui Mihai Eminescu („Narcis și Hyperion”). M. de onoare al Acad. Române (1991).

Categorii
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

cimpoi

cimpói (cimpoáie), s. n.1. Stomac al rumegătoarelor. – 2. Burduf, foale. – 3. Foale. 4. Instrument muzical popular alcătuit dintr-un burduf. – Var. cimpoaie, s. f. Lat. *centĭpollium „stomac al rumegătoarelor”, în locul clasicului centĭpellium (Giuglea, Dacor., III, 594; Pușcariu, Dacor., III, 667; DAR). Mai puțin probabilă este der. din lat. symphonia (Spitzer, Dacor., IV, 649) sau din it. zampogna (Diez, Gramm., I, 446). Der. din mag. csimpolya (Cihac, II, 490; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Candrea) este mai puțin probabilă decît, dimpotrivă, originea rom. a mag. (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 11). – Der. cimpoier, s. m. (persoană care cîntă la cimpoi); cimpoiaș, s. m. (cimpoier).

Categorii
Dicționar de arhaisme și regionalisme pub-2002

cimpoi

cimpoí, cimpoiésc, vb. IV (înv.) 1. a cânta din cimpoi. 2. a chiui, a striga, a spune (la horă, la joc) chiuituri și strigături.

Categorii
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

cimpoi

CIMPÓI, cimpoaie, s. n. Instrument muzical popular, alcătuit dintr-un burduf de piele și din mai multe tuburi sonore prin care trece aerul din burduf. – Et. nec.