cî́rcă f., pl. ĭ (vsl. krŭkŭ, gît). Vechĭ. Spinare, spate. Azĭ (ca sîrb. na-krke). În cîrcă, în spate, în spinare: a lua în cîrcă (cp. cu cîrc și cîrd). A-țĭ fi (saŭ a avea) cu cineva ceva în cîrcă, a avea neînțelegerĭ cu el. V. gîrbă.
circa
circa
círca adv. (germ. circa, d. it. și lat. circa). Trans. Aproape, aproximativ, vre-o.
circă
círcă (fam.) s. f., g.-d. art. círcii; pl. circi
circă
círcă s. f., g.-d. art. circei; pl. –
circa
CÍRCA abr. cca./ adv. aproximativ, cam. (< lat. circa)
cîrcă
cîrcă (-ci), s. f. – Spinare, spate. – Mr. ngărcač, megl. cărcač. Sl. krŭkŭ „gît” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 40; Conev 89); cf. ceh. krk, bg. krŭk în mr. și megl. din v. bg. gurkač.