congédiŭ n. (d. fr. congé, vfr. congié și verbu congédier, a congedia, d. lat. commeatus, congediŭ militar [de unde s´a făcut comiatu, comjé, apoĭ congé], d. meare, a merge. V. im-per-mea-bil). Permisiune de a lipsi: congediŭ de o lună, ĭaŭ, cer congediŭ pe o lună. Liberare din serviciŭ. – Fals concediŭ.
concediu
concediez
concediéz, concédiŭ, V. congediez, congediŭ.
concediu
concediu, concedii s. n. (intl.) perioadă de detenție.
concediu
CONCÉDIU s. n. interval de timp în care angajații sunt scutiți, în temeiul legii, de a presta muncă. (<concedia, după fr. congé)
concediu
CONCÉDIU, concedii, s. n. Interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta munca, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită. Concediu de odihnă. Concediu medical. [Var.: (înv.) congédiu s. n.] – Cf. fr. congé.