Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

cracă

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a se uita ca curca la crăci

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

așităiasingurcracadesubpicioare

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

ca pasărea pe cracă

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.

Categorii
Marele dicționar de neologisme pub-2000

craca

CRACÁ vb. tr. a supune operației de cracare. (< fr. craquer)