Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

crivac

crivác n., pl. e (bg. krivák, băț curb, d. kriv, curb. V. crivină). Coastă (lemn curb) la luntre (V. cocîrlă). Niște lemne care țin peatra [!] fixă a moriĭ. Vîrtej de rîdicat [!] greutățĭ la ocne. Pe la 1700, o monetă [!] egală cu măriașu (sîrb. krivak). – Și grivac (Dobr.) și scrivac (Cov.). V. cușaclîc.

Categorii
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

crivac

crivác (-ce), s. n.1. Bîtă, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. – 3. Bîrnă care întărește scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84). Cf. crivală, crivină.

Categorii
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

crivac

CRIVÁC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. – Et. nec.