Etichetă: crom

crom

crom n. (vgr. hrôma, coloare [!]). Chim. Un corp simplu metalic tetravalent cenușiŭ ale căruĭ combinațiunĭ se disting toate printr´o coloare frumoasă. Se cristalizează în octaedre regulare tot așa de dure ca ale corindonuluĭ. Descoperit și separat de Francezu Vauquelin la 1797 din cromatu de plumb (crocoisa).

Definiții relaționate

  • crom
    CROM1- v. cromo-.
  • crom
    CROM s.n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, care se folosește la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. ◊ Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. .
  • crom
    CROM s. n. Element chimic, metal dur, de culoare cenușie deschisă, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși întrebuințați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. ...

crom

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. Element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici. Funcționează în combinații în stările de valență 2, 3 și 6. Întrebuințat la obținerea unor aliaje (oțel cu c.) și la cromare. Sub formă de săruri este întrebuințat în vopsitorie, tăbăcărie, fotografie, cataliză etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin în 1797.