cub

cub n., pl. urĭ, și maĭ rar m. (lat. cubus, d. vgr. kýbos, cub). Geom. Corp solid cu șase fețe patrate [!] egale: volumu unuĭ cub e egal cu lungimea uneĭ laturĭ a luĭ înmulțite de treĭ orĭ cu ĭa [!]. Aritm. Cubu unuĭ număr saŭ un număr la cub, acest număr înmulțit de treĭ orĭ cu el singur: 27 e cubu lui 3. Zar de joc, fiind-că are formă de cub. Adj. m. Metru cub, metru cubic: doĭ metri cubĭ de nisip.

cub

CUB s.n. 1. corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă. (< fr. cube, lat. cubus)

cub

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. ♦ (Adjectival; în sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.