cubism

CUBÍSM (‹ fr.) s. n. Mișcare artistică inițiată ma începutul sec. 20 de P. Picasso și G. Braque; alți reprezentanți de seamă sînt: pictorii Juan Gris, F. Léger, A. Lhote, J. Villon și sculptorii A. Archipenko, J. Lipchitz, O. Zadkine. Pentru scurt pimt, C. Brâncuși s-a aflat în contact cu c. Plecînd de la ideile lui Cézanne, influențați și de sculptura africană în faza analitică a c., cubiștii procedează la o analiză și recompunere a formelor în volume și planuri geometrice, încercînd să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, liniile și punctele sale. În acest scop ei renunță la perspectiva tradițională și la varietatea cromatică, mulțumindu-se cu degradeurile unui număr foarte mic de tonuri. În faza sintetică a c. se renunță la descompunerea analitică în planuri multiple a obiectului, culoarea își recapătă importanța, se folosesc fragmente din alte materiale (hîrtie, pînză, carton etc.) pentru a se sugera mai direct materialitatea, dar mai ales pentru a semnifica întregul prin parte (de ex.: un ziar printr-un singur fragment din el, lipit pe un suport). În România, c. apare la un interval de un deceniu și jumătate de la prima sa afirmare și se manifestă prin multiple variante. Pictorii Marcel Iancu, M.H. Maxy și Corneliu Mihăilescu sînt principalii săi exponenți.