cobur

cobúr m. și (vechĭ) cubúr m. (turc. kubúr, toc, învălitoare [!]; ngr. kubúri, alb. sîrb. kobúre, bg. kobur). Pl. Desagĭ micĭ de pele [!] care se pun înaintea șeleĭ și în care călărețiĭ țin mîncare și alte lucrurĭ: a lua mîncare la (saŭ în) coburĭ. V. cĭochină.