cuceresc

cucerésc v. tr. (lat. con-quáerere îld. conquirere, pop. conquaerire; pv. sp. conquerir, fr. conquérir. V. cer 3). Supun pin [!] arme orĭ alte forțe: Romaniĭ aŭ cucerit lumea. Închin, predaŭ: a cuceri cuĭva o cetate (Vechĭ). Fig.. Captivez, atrag, farmec: privirea luĭ te cucerește. V. refl. Mă umilesc, fac omagiŭ: ne rugăm și ne cucerim ție. – La Dos. eĭ cucerează.

cuceri

cucerí (cucerésc, cucerít), vb.1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios).

cuceri

CUCERÍ, cuceresc, vb.IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susținută; A câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).