cucuvaĭe

cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin [!] zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c´o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar. în realitate, ĭa [!] prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.

cucuvea

CUCUVEÁ (CUCUVÁIE) (‹ fr.) s. f. Pasăre răpitoare de noapte, din ordinul strigiformelor, avînd mărimea de 25-26 cm, penajul brun-cenușiu pestriț și ochii galbeni, înconjurați de rozete de pene (Athene noctua). Distruge șoarecii. ◊ C. pitică = cea mai mică dintre strigiformele existente în Europa (c. 17 cm), relict glaciar în Carpați, cu penaj cafeniu pătat cu alb pe spate, albicios-pătat și stropit cu cafeniu pe pântec, care vînează și ziua și noaptea (Glaucidium passerinum).

cucuvea

cucuveá (cucuvéle), s. f. – Pasăre răpitoare de noapte (Athene noctua). – Var. cucuvaie, cucuveică, cucumea(gă), etc. Mr. cucuveauă, megl. cucuveaică. Creație expresivă, poate un genuin rom., căci este în legătură cu un mare număr de forme similare străine: gr. ϰιϰϰάβι, ϰίϰυμος, ϰιϰϰαβαϰυ, ngr. ϰουϰουβάγια, bg. kukuvija, kukuvejka, kukumjavka, sb. kukùvika, kukùvija, alb. kukuvajë it. coccoveggia, cuccumeggia, calabr. cucugmau, cuccuvella. Din gr. după Roesler 571, cf. Triandaphyllidis 144; de la un lat. *cucumella, după Pascu, I, 71; Pascu, Suf., 150; Pascu, Lat., 258; de origine onomatopeică, după Philippide, II, 710 și DAR, cf. REW 1890; Battisti, II, 995. Tot de origine expresivă pare a avea cuvîntul cucovă (var. cucovă), s. f. (înv., lebădă sălbatică, Cycnus olor; mîrțoagă), poate formație onomatopeică (după Cihac, II, 569 și Scriban, din tc. kugu „lebădă”).