curiér m. (fr. courrier, d. it. corriere, d. córrere, a alerga). Cel care duce (împarte) scrisorĭ, telegrame ș. a. (numit și factor, poștalion, poștar și plicar). S. n., pl. e. Totalitatea scrisorilor sosite odată.
curier
curierul românesc
CURIERUL ROMÂNESC, gazetă politică, comercială și literară. A apărut la București, cu intermitențe și cu o periodicitate variabilă, între 1829 și 1859. Editată de I. Heliade Rădulescu. Primul periodic în lb. română apărută în Țara Românească.
curierul judiciar
CURIERUL JUDICIAR, publicație juridică săptămînală. Apărută în România între anii 1892 și 1948.
curier de ambe sexe
CURIER DE AMBE SEXE, prima revistă literară din Țara Românească, supliment al ziarului „Curierul românesc”. A apărut la București, bilunar, între 1837 și 1847, sub conducerea lui I. Heliade Rădulescu.
curier
CURIÉR, -Ă I. s. m. f. cel care transportă la destinație corespondență, mesaje etc.; factor poștal. ◊ ștafetă. II. s. n. 1. transportul scrisorilor, al ziarelor etc. ◊ scrisorile expediate sau primite deodată. 2. mijloc de transport (vehicul, navă, avion) care servește la transportul corespondenței sau asigură un serviciu comercial regulat. 3. cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă. (< fr. courrier)
curier
CURIÉR, -Ă s.m. și f. 1. Factor poștal; cel care transportă corespondența, mesajele unei instituții. ◊ Curier diplomatic = funcționar la Ministerul de externe care duce poșta diplomatică. ♦ Ștafetă. 2. Transportul scrisorilor, al ziarelor etc. ♦ Scrisorile expediate sau cele care sosesc undeva. ♦ Cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă. [Pron. -ri-er. / < fr. courrier, cf. it. corriere, germ. Kurier].