Categories
Dicționarul limbii române literare contemporane pub-1955-1957

destoarce

DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60.