doilea

DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.