épocă și epócă f., pl. ĭ, e (vgr. epohé; fr. époque, it. época). Punct fix în istorie. Dată, moment însemnat: epoca slavizmuluĭ [!] (1290-1633) și a grecizmuluĭ (1633-1821) în istoria Românilor. A face épocă, a fi însemnat (ilustru) și a lăsa o vie amintire. Geol. Vîrstă, ev, lung spațiŭ de timp: época triasică, jurasică, cretacee.
epocă
epoca de aur
Epoca de Aur expr. (iron.) anii 1980-1989 ai dictaturii comuniste în România, marcați de cea mai drastică scădere a nivelului de trai.
epocă
ÉPOCĂ s. f. 1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente și trăsături specifice importante. ♦ a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă. 2. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. époque, gr. epokhe)
epocă
épocă (époci), s. f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) și modern din fr. époque. – Der. epocal, adj. (memorabil).
epocă
ÉPOCĂ s.f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă. 2. Timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic la aceleași condiții). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epohă s.f. / < fr. époque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].
epocă
ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.) ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă. – Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.