estuáriŭ n. și -ar n., pl. e (lat. aestuarium, d. aestus, clocotire, flux). Gură de fluviŭ largă (din cauza fluxuluĭ): estuaru Girondeĭ, Tamizeĭ.
estuar
estuar
ESTUÁR s. n. parte a unui fluviu, mai lărgită, prin care acesta se varsă în mare. (< fr. estuaire, lat. aestuarium)
estuar
ESTUÁR s.n. Gură foarte largă și adâncă, în formă de pâlnie, a unor fluvii, prin care acestea se varsă în mare. [Pron. -tu-ar, pl. -re, -ruri. / < fr. estuaire, cf. lat. aestuarium < aestus – flux].
estuar
ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice.[Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium.