Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

farmec

2) fármec, a fărmăcá v. tr. (d. farmec 1 saŭ lat. pharmăcare [!].Fármec, -ecĭ, -ecă, fărmăcăm; să farmece). Est. Vrăjesc, influențez pin [!] farmece. Fig. Fascinez, încînt: muzica te farmecă. – În vest férmec, a fermecá, el férmecă. V. boscorodesc.

Categorii
Dicționaru limbii românești pub-1939

farmec

1) fármec n., pl. e (lat. phármacum, d. vgr. phármakon, medicament, venin, la pl. „farmece”. V. farmacie). Est. Pl. Fărmăcătorie [!], vrajă, oare-care micĭ obĭecte și substanțe descîntate crezînd că așa veĭ face altuĭa un răŭ saŭ un bine: a face farmece. Fig. Încîntare, grație, atracțiune irezistibilă: farmecu frumusețiĭ. Ca pin [!] farmec, ca pin minune, îndată (vorbind de o schimbare). – În nord farmăc, pl. ăce și ece. Vechĭ și farmăcă, f., pl. ăcĭ. Și azĭ în est pl. f. farmecĭ. În vest pl. n. farmece. V. fapt și făcut 1.

Categorii
Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare pub-

farmec

farmec s.n. 1 (în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv. Ca prin farmec = a) într-un mod miraculos; b) pe neașteptate, dintr-odată. 2 (pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie. Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă (COȘB.). 3 Fig. Calitatea de a atrage, de a încânta pe cineva. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, care atrage pe cineva. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încântare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar. Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl. -ce. și (înv.) farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat. pharmacum.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a avea farmece în labă

a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare

Categorii
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

farmec

fármec (fármece), s. n.1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calități care atrag, șarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece); fermecătură, s. f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s. f., din fr.; farmacist, s. m., din fr.