Categorii
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

holtei

HOLTÉI1, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.

Categorii
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

holtei

HOLTEÍ2, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei1; a burlăci. – Din holtei1.