DECEMBRIE, 1 Decembrie 1918, ziua națională a României. Reprezintă momentul desăvârșirii statului național unitar român, prin unirea Transilvaniei cu România (Alba Iulia, 18 nov./1 dec. 1918). Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de către Parlament sărbătoarea națională a României.
întâi
primantâi
prima-ntâi expr. 1. (intl. – cu valoare de s. f.) câștigul realizat de un escroc. 2. (intl. – cu valoare de adj.) excelent, minunat.
piuantâi
piua-ntâi! interj. (în jocurile de copii) primul la joc!
afipiuantâi
a fi piua-ntâi expr. (în limbajul copiilor) a-și exprima dorința de a face primul o activitate pe care doresc să o desfășoare mai mulți participanți.
întîi
întîi num. – 1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu. – Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, și propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Pușcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *antevenium › întîniu, ca în textele din sec. XVI și astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puțin probabilă. Întîi se folosește invariabil ca adv.; ca pron. și adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greșită și se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiași, adj. (prima), rar, se folosește numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeași; întîietate, s. f. (prioritate, anterioritate, precedență); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).
întâia
întâia adv. (înv.) mai înainte.