Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

locotenentcolonel

locotenent-colonel locotenenți-colonei s. m. chiștoc mare de țigară.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

locotenent

locotenent, locotenenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni medii.

Categorii
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a aresta locotenenți

a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace

Categorii
Marele dicționar de neologisme pub-2000

locotenent

LOCOTENÉNT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it. locotenente)

Categorii
Dicționar de neologisme pub-1986

locotenent

LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].