mani

MANÍ (‹ lat.) s. m. pl. (în mitologia romană) Sufletele celor morți, considerate divinități ocrotitoare ale familiei. Cultul zeilor m. a avut o mare amploare și persistență, lor fiindu-le consacrată sărbătoarea Parentalia (18-21 febr.).

mani

MANI (MANES sau MANIHEUS) (c. 216-275), probabil nobil persan. Întemeietorul maniheismului. Și-a expus doctrina într-un lung șir de predici în Persia, Asia Mică, India și China, apoi în șapte scrieri. Deși s-a bucurat de un mare prestigiu, nu a reușit să impună doctrina sa ca religie oficială. Suveranul sasanid, Bahram I (273-276), sub presiunea preoțimii mazdeiste, a decis încarcerarea lui M. care moare în temniță.