mănușă

mănúșă (mănúși), s. f.1. Îmbrăcăminte pentru mîini. – 2. Toartă, mîner. – 3. Coadă de unealtă. – 4. Clanță, ivăr. – 5. Snop, mănunchi de cînepă. – 6. Fiare (pentru deținuți). – Var. mînușe. De la mînă, cu suf. dim. -uș; sing. s-a reconstituit după pl. mănuși.Der. mănușar, s. m. (fabricant, negustor de mănuși); mănușat (var. înmănușat), adj. (cu mănuși); mănușerie, s. f. (fabrică, magazin de mănuși); înmănușa, vb. (a pune, a purta mănuși).

mănușă

MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă.