mardi

mardí (mardésc, mardít), vb. – A bate, a chelfăni. Țig. mar-, participiul mardo „a lovi” (Bogrea, Dacor., I, 280; Graur 168; Juilland 167). Cuvînt de argou, ca și der. mardeală, s. f. (bătaie); mardeiaș, s. m. (bătăuș). Din același participiu provine țig. mardo, pl. marde „căldărușă”, de unde argoticul mardei, s. m. pl. (bani) cu sing. reconstituit mardeu, s. m. (monedă de un leu).