mîță

mîță (-țe), s. f. – Pisică. – Megl. mață. Creație expresivă, comună multor idiomuri, cf. it. micio, v. fr. mite, sp. miz(o), germ. Mieze, bg., sb., cr. maca (de unde megl., ngr. μάτσιον, alb. matsë), v. Diez, I, 276; Cihac, II, 190; Meyer 263; Șeineanu, Semasiol., 177; Berneker, II, 1; REW 5557. Der. mîț, s. m. (pisoi); mîțesc, adj. (de pisică); mîțan, s. m. (pisoi, cotoi); mîțește, adv. (ca pisicile); mîțișor, s. m. (creangă de salcie în floare, servește drept ramură de palmier în Dumica Floriilor); mîțos, adj. (capricios). – Din rom. provine mag. móca (Edelspacher 19).