țigan de mătase

țigan de mătase expr. țigan lăutar.

pudră de mătase

pudră de mătase expr. (tox.) cocaină.

mătase

mătáse (-tắsuri), s. f.1. Țesătură fină. – 2. Smoc la știulete de porumb. – Var. (Mold.) matase. Mr. mătase, megl. mătăși. Lat. metaxa, mataxa, din gr. μέταξα (Diez, I, 268; Roesler 573; Tiktin; REW 5403), cf. it. matassa, prov. madaisa, sp. madeja, port. madeixa, cu semantism divergent; și, de asemeni, ngr. μετάξι, alb. mëthafsë (Philippide, II, 647). Pl. este colectiv. – Der. mătăsar, s. m. (lucrător sau vînzător de mătase; pasăre, Ampelis garrulus); mătăsărie, s. f. (fabrică, magazin de mătăsuri); mătăsică, s. f. (țesătură de mătase amestecată cu altă fibră); mătăsos, adj. (ca mătasea). – Din rom. provine mag. matász (Edelspacher 18).

mătase

MĂTÁSE, (1) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre; (la pl.) varietăți de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 3. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.