pod

pod (póduri), s. n.1. Platformă de scîndură, planșeu. – 2. Punte. – 3. (Înv.) Drum pietruit cu scînduri, obișnuit în orașele rom.4. Cale, drum, șosea. – 5. Ponton. – 6. Tavan. – 7. Spațiu închis între acoperiș și plafonul casei. – 8. Pardoseală. – 9. Palma mîinii. – 10. Talpa plugului. – 11. Zăcătoare (la moară). – 12. Bucăți de pînză care se întind în calea cortegiului funerar, cu ideea de a ușura mortului trecerea pe puntea raiului. – Megl. pod. Sl. podŭ „platformă” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 270; Conev 81; Spitzer, Mitt. Wien., 326), cf. bg., sb., cr., slov. pod „platformă de scînduri”, mag. pad „podul casei”. – Der. podar, s. m. (înv., încasator de podărit; paznic la pod; pontonier; Mold., măturător); podărit, s. n. (slujba pontonierului; taxă pe poduri); podeț, s. n. (podișcă); podi, vb. (a bate podea), din sl., bg. poditi; podeală (var. podea), sf. (dușumea, pardoseală, parchet); podeag, s. n. (platou, movilă, colină); podereu (var. podireu, poderei), s. n. (Trans., pod de șură); podină, s. f. (pardoseală, suport; scîndură; acoperiș; baza stogului), din sb. podina; podiș, s. m. (platou, movilă; punte de lemn); podișcă, s. f. (pod mic; ponton); podișor, s. n. (Trans., blidar, dulap); pondeală (Trans., var. Olt. pondilă), s. f. (pardoseală, sol), din podeală cu infix nazal sau contaminat cu podină. – Din rom. provine slov. podišiar (Candrea, Elemente, 402).