prerafaelism

PRERAFAELITÍSM (PRERAFAELÍSM) (< engl., fr.) s. n. 1. Curent artistic apărut în Marea Britanie în jurul anului 1849, sub influența teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (în literatură) și ale lui D. G. Rossetti (în artă) și ca o reacție împotriva caracterului convențional al artei victoriene și a lipsei de ideal din epoca industrializării. Considerând că apogeul picturii l-a constituit perioada înaintașilor lui Rafael, p. milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora. Influența manieristă a desenului spiritualizat și a coloritului delicat se asociază unui misticism estetizant. Reprezentanți: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. Curent estetizant în literatura sec. 19, care condamna poezia decadentă și admitea literatura înaintașilor.