PREZÚMȚIE s. f. 1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. (jur.) recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță, infatuare. (< fr. présomption, lat. praesumptio)
prezumție
prezumție
PREZÚMȚIE s.f. 1. Părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. Recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. Părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță. [Gen. -iei, var. prezumpție, prezumțiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. présomption].
prezumție
PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (Livr.) 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.