prií (-iésc, priít), vb. – A conveni, a folosi, a se simți bine. Sl. prijati „a prevedea” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291; Iordan, Dift., 139), cf. sb., cr. prijati „a prospera”. – Der. prielnic, adj. (favorabil); prielnicie, s. f. (amabilitate, blîndețe); neprielnic, adj. (defavorabil); priincios, adj. (favorabil); nepriincios, adj. (potrivnic); priință, s. f. (amabilitate, folosire, prosperitate; profit); nepriință, s. f. (rea-voință); priitor, adj. (favorabil).
prii
prii
PRIÍ, pers. 3 priește, vb. IV. Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i fi cuiva prielnic, favorabil, a-i fi de folos, a-i cădea bine; a-i tihni; a face să prospere. – Din sl. prijati.