Categories
Dicționar enciclopedic pub-1993-2009

rob roy

ROB ROY (Robert Mac Gregor Cambell, zis ~) (1671-1734), brigand scoțian. Celebru prin curajul său și prin viața aventuroasă. Arestat în 1722; grațiat în 1727. Eroul celebrului roman al lui W. Scott.

Categories
Dicționar de argou al limbii române pub-2007

a munci ca un bou

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

Categories
Dicționarul etimologic român pub-1958-1966

rob

rob (róbi), s. m.1. Captiv, prizonier de război. – 2. Sclav. – 3. (Bihor) Hoț. – Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315), cf. sb., cr., ceh., pol., alb., mag. rab.Der. roabă, s. f. (sclavă; tărăboanță), la care sensul al doilea este tot sl., cf. sb. raba „căruță” (după Lacea, Dacor., III, 745, din săs. Rabber); robaci, adj. (Mold., asiduu, harnic); robi, vb. (a captiva, a face sclav; a se duce; a trăi ca sclav), cf. sl. rabiti; robie, s. f. (sclavie, captivitate), cf. sb., cr. robia; robcă, s. f. (înv., sclavă); robime, s. f. (înv., sclavi); roboti, vb. (Mold., a munic, a trudi), din sl. rabotiti „a face robi”, cf. rus. rabotatĭ „a munci”; robotă (var. robot), s. f. (Trans., clacă; muncă), din sl. rabota „captivitate”, cf. ceh., pol., rus. rabota, bg. rabot; roboteală, s. f. (muncă, activitate); robotaș, s. m. (Trans., clăcaș), din sb. rabotaš, mag. rabotos; robșag, s. n. (Maram., sclavie), din mag. rabsag; desrobi, vb. (a elibera, a da libertate); desrobitor, adj. (liberator); robot, s. m. (robot, automat), din ceh. robota prin intermediul fr. robot.

Categories
Dicționarul explicativ al limbii române ediția a II-a pub-1998

rob

ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s. m. și f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.